Sexy Striptease

Cine rezista pana la capat fara sa se excite,e tare )

more about "Terra Parental Control", posted with vodpod

Iubind in taina…

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.

Mihai Eminescu – Iubind in taina…

P.S.: Din lipsa totala de idei (si o plictiseala crunta),am publicat aceasta poezie, pe care i-o dedic in intregime unei persoane foarte speciale pentru mine (aceeasi persoana care m-a “fortat” sa scriu ceva pe blog).

Leapsa

O leapsa mica primita de la Romanika.

1. Ce îți place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?

Pff…grea intrebare. Cred ca sa pilotez avioane

2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

Absolut tot ce nu am facut pana acum. Si cand as stii ca mai am cateva zile de trait…as jefui o banca (mereu am vrut sa stiu ce e in mintea unui spargator ) si apoi (cand as mai avea vreo 2 zile) m-as duce la un mare cap al mafiei,mi-as scoate-o din pantaloni,m-as usura pe biroul lui spunandu-i ca sunt mult mai smecher decat va ajunge el vreodata si ca i-am tras-o lu nevasta’sa

3. Dacă ai câștiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

DA! Avand in vedere ca si asa acum nu prea fac nimic…chiar imi place viata asta

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din țară? Care ar fi titlul articolului?

“Cel mai bun jucator de poker al Romaniei,s-a decis in premiera sa se casatoreasca. Dupa nenumarate relatii cu modele celebre,el isi va pune pirostriile cu aleasa lui, Anna Kournikova”  (ce vise am si eu )

5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

“Ce coliva buna…”

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

Numele,data nasterii,a mortii….si sa nu imi calce pe mormant ca ii ia mama dracu’

7. Cand erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Le raspundeam doctor,desi,chiar de mic copil eu aveam visul sa devin actor de filme xxx Ma gandeam ca e genial sa ti-o tragi si sa iei bani pt. asta…si inca gandesc lafel

8. Ce ai face dacă ai ști absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eșuezi?

Care ar mai fii “ardoarea” sa faci ceva ce stii sigur ca reusesti?

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoților tăi despre tine?

“Dragii mei copii,daca veti avea o viata ca a bunicului vostru,nu va mai trebuie nimic pe lume”

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieții tale și să îți iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ți le-ai adresa?

1) Cine mi-a fost cu adevarat prieten?

2) Cine va plange la moartea mea?

3) Cine a baut cea mai “sincera” bere cu mine?

Mersi inca o data de leapsa Cine vrea sa o ia e binevenit sa o faca

Curs practic de intrat moca la concerte

Scris de Julius Constantinescu

Probabil că mulţi dintre voi v-aţi dorit măcar o dată în timpul studenţiei să intraţi la un concert, dar nu aţi reuşit din cauză că organizatorii pretindeau să vă cumpăraţi un bilet. Voi încerca în cele ce urmează, cu ajutorul câtorva exemple, să vin în ajutorul cititorilor noştri mai tineri, cărora banii nu prea le ajung nici de ţigări şi băuturică, darmite de un bilet la concert.

John McLaughlin, Sala Palatului, ’92-‘93
Cea mai bună metodă de a intrat fără bilet la un concert se bazează, în mod paradoxal, chiar pe vigilenţa celor de la intrare (practic, e ca la artele marţiale, te foloseşti de forţa adversarului). În primul rând, faci rost o jumătate de bilet de la cineva care a intrat deja (jumătatea care rămâne la spectator). Cu ea în mână, ocheşti cea mai aglomerată intrare şi te postezi undeva la marginea pâlniei de oameni care se formează. Apoi, aştepţi. Mai devreme sau mai târziu, se va găsi un dobitoc care va încerca să treacă de control fără bilet. În momentul ăla, absolut toţi oamenii de ordine, chiar dacă sunt zece, vor tăbărî asupra nefericitului prins că încearcă să intre fără bilet; în secunda următoare, profiţi de busculadă şi te strecori. Ai nevoie de un singur salt, executat cu măiestrie şi la timp: te vor repera, dar, dacă ai ajuns deja în spatele lor, le arăţi jumătatea de bilet şi pretinzi că ţi-au rupt deja biletul. În haosul creat, nimeni nu-şi va aminti cu precizie, iar tu ai trecut deja. La John McLaughlin, a fost singura metodă decentă prin care s-a intrat – a mai fost un tip care a escaladat zidul cu ajutorul unui cearşaf aruncat de sus, dar ăla era un aventurier, noi aici învăţăm să intrăm civilizat.

Jon Anderson, Sala Polivalentă (’93-’94)
Am vorbit de cea mai eficientă metodă, să o amintim acum şi pe cea mai simplă. Evident, cea mai simplă metodă e să intri prin spate, cu o şpagă rezonabilă. Problema e că merge foarte rar, pentru că organizatorii nu-s chiar atât de tâmpiţi să nu se gândească la asta, aşa că, de regulă, la intrările din spate riscaţi să daţi nas în nas chiar cu şeful pazei şi după aia nu mai intraţi nici prin faţă, pentru că ăştia sunt oameni răi şi ţin duşmănie. Când eram eu student, se putea totuşi intra destul de lejer prin spate la Filarmonica din Cluj (acolo paznicii erau oameni buni, poate şi pentru că ascultau Mozart şi Rahmaninov toată ziua). Am intrat şi la Jon Anderson, printr-un garaj subteran, dar, atenţie: imediat ce aţi trecut de paznicul din spate, apucaţi un scaun, o masă, orice, pentru că până în sală puteţi fi interceptat de oameni răi, care vă pot întreba ce căutaţi acolo. La Anderson am intrat trei şi colegii au sfârşit şi cu banii luaţi, şi scoşi în şuturi afară. Eu căram o măsuţă de lemn în spate şi l-am întrebat pe ăla care părea a fi şeful unde exact s-o duc, că mă rupe. Mi-a dat un băiat să mă ajute, în sufletul lui nu era un om rău.

Jethro Tull, stadionul Dinamo II, ‘93-’94

În viaţa oricărui om survine un moment în care nimic din ceea ce ştie nu-i foloseşte. Stăteam în faţa stadionului Dinamo II şi mă uitam ca viţelul la poarta nouă, convins că aruncasem banii pe tren să vin de la Cluj complet aiurea. Mai întâi, că nu era nici un fel de înghesuială la intrare, n-aveai de ce eventuală busculadă să profiţi. Apoi, înainte de poartă, la câţiva metri distanţă, era un cordon de jandarmi de care nu puteai trece fără bilet. Şi asta nu era tot, ca să ajungi la ultimul punct de control, intrarea în incinta propriu-zisă, mai trebuia să treci de vreo cinci cordoane de jandarmi – nu exista “prin spate”. Cariera mea de spectator fraudulos era în pericol.

Norocul ţine însă cu cei puternici: m-am trezit cu un tip cu faţă de şmecher care vindea o invitaţie la jumătate din preţul biletului. M-am ţigănit până mi-a lăsat-o la un sfert din preţ, am verificat la casă dacă e valabilă şi i-am dat banii. Cu ea în mână, m-am prezentat triumfător la primul cordon de jandarmi. O namilă camuflată în albastru s-a uitat într-o dungă peste invitaţie şi a lătrat scurt: “Buletinul”. “Pentru ce?”, am întrebat cu o voce subţire, de om cu nodul în gât. “Ca să vedem dacă eşti ăsta de pe invitaţie”. “Nu-l am la mine”, am gemut. “Atunci, nu intri”. Acum eram şi cu banii luaţi.

Căutam din priviri pe cineva cu faţă de prost – aşa, ca mine – să-i vând invitaţia şi să-mi recuperez investiţia, când în faţa stadionului opreşte o limuzină din care coboară Dorian Ciubuc. Îl ştiam de la televizor, el organiza concertul. Am ajuns lângă maşină înainte să-şi pună ambele picioare jos şi m-am plâns că nu sunt lăsat înăuntru, eu, un om corect, cu invitaţie. S-a uitat peste ea şi m-a întrebat de unde o am. “Tata e general de poliţie, a primit-o de la clubul Dinamo”, am minţit fără să clipesc. “Băi”, s-a întors Ciubuc spre jandarmi, “lăsaţi-l să intre. Taică-su e general de poliţie”.

M-aş mai fi întins la vorbă, dar mi-era ca discuţia să nu alunece spre activitatea pe care tata o depunea în slujba patriei, dintr-o funcţie atât de importantă. Spre deosebire de colegii mei, beizadelele, pe mine modestia mă împiedică să vorbesc despre asta.

Spike-Ramanem prieteni

Dupa indelungi amanari,albumul in sfarsit e gata. Se va comercializa incepand cu data de 8 Decembrie 2009 si va fii in numar de 40.000 de exemplare. Albumul apare impreuna cu Gazeta sporturilor la pretul de 9 lei. Pe site-ul www.spike.ro apare urmatorul articol:

“Dupa trei ani de munca, trei amanari si doua videoclipuri, va anuntam ca pe data de 8 Decembrie 2009, albumul “Ramanem Prieteni” semnat Spike va fi lansat de InsideMusicManagement si Cat Music prin intermediul Gazetei Sporturilor (GSP). Albumul va fi distribuit in toata tara intr-un numar de 40.000 de exemplare si va fi disponibil timp de cateva zile la toate punctele de distributie a presei, la pretul de 9 Ron! Speram ca in acest fel toti veti avea ocazia sa puteti achizitiona acest material.

Pe langa piesele Banii si Tu care au beneficiat deja de cate un videoclip, materialul contine 17 piese noi produse de Spike si Agresiv. Pe acest material, Spike a colaborat cu Guess Who, Grasu XXl si Nicalai.
Tracklist:

1. Intro
2. Panica Rau
3. Banii
4. Mai departe (featuring Nicalai)
5. Bum
6. Niciodata
7. Util
8. Cine Vine
9. Tango
10. 90 sec. de viata
11. Ramanem Prieteni
12. Spune NU (featuring Grasu XXL)
13. Vara asta (Skit)
14. Tu (featuring Guess Who)
15. Visam
16. Scandal
17. Realitate

UPDATE: Albumul lui Spike si al lui Guess Who se vand in aceeasi zi, dar sunt separate. Fiecare va costa 9 lei.

Sursa AICI

Asa ca pentru binele hip-hop-ului romanesc,ati face bine sa cumparati albumul,fiindca 9 lei nu e un pret atat de absurd,ba chiar din contra. Enjoy

Doriti un wooper?

Pe www.razbunareacepei.ro e un concurs in care puteti castiga un wooper,daca pe blogul tau postezi unul din filmuletele de acolo.

Watch out

Amintiri de mic copchil. Partea III-a. Amintiri din fotbal.

La vreo jumate de an dupa ce m-am mutat la bloc,am inceput sa ies din casa si sa explorez imprejurimile alaturi de noii mei “prekini”. De obicei,prioritatea maxima era curtea scolii (aflata la aproximativ 30 de metri de scara blocului). Terenu cel bun (cu porti,ciment pe jos si marcat) il gaseai liber sambata si duminica dimineata (dupa orele 13:00 veneau “aia marii”, si stricau toata “atmosfera”,iti luau mingea daca era mai buna decat a lor,si te trmiteau pe terenu de pamant).
Terenu de pamant era situat langa cel de ciment,si fapta cea mai grava era sa iti scape mingea la ei in teren. Daca se afla si faza acolo unde pica si a 2-a minge…atunci era ghinion suprem. Fie sareai 3 garduri si zeci de randuri de boscheti ca sa iti recuperezi mingea…ori asteptai pana vinerea viitoare sa il rogi pe “nea mecanicu” (inlocuitorul clantelor si becurilor al scolii) sa iti dea mingea inapoi de pe scoala.

Terenul de pamant,fiind inconjurat de plopi foarte inalti (intre crengile lor ramaneau aproximativ 30% din mingi,si cred ca si acuma sunt acolo),era brazdat de cioturi de radacini. In afara faptului ca deviau traiectoria mingii in unghiuri aproape imposibile,erau adevarate piedici in jocul nostru de “folbal”. Piedici si la propriu,si la figurat…o beleai in adevaratul sens al cuvantului daca nimereai vreun sut in cioturile alea. *(Daca luam cate un euro pentru fiecare unghie cazuta datorita suturilor in cioturile alea,acuma va scriam dupa propriul meu domeniu )*

De departe insa,erau cu totul exceptionale 3 lucruri:
Bara transversala -> Gol (pe vremea aia erai Hagi sau Shevcenko daca nimereai executia)
Bataile (cand unu cerea fault si celelalt zicea ca nu e,se faultau amandoi pana oboseau)
si nu in ultimul rand: Cazaturile la viteza mare (alea la care plangeai mai mult de 5 minute si care necesitau mai mult de juma’ de ora de bataie de la mama ca “iarasi nu esti atent,intr-o zi o sa iti rupi gatul”)

Dintre accidentari,le-am avut cam pe toate:
-Apa la genunchi
-Mana rupta
-Umar diszlocat
-Zeci de entorse la glezne
-Cicatrice pe fesa dreapta (nu vreti sa stiti ce am patit,dar credeti-ma ca e neplacut sa te duci “taras” pe fund aproape 2 metri)
-Ruptura musculara (si acum ma doare cand fac efort prea mare)
-Gingii sparte
-Cap spart (de 3 ori,de aia sunt asa :d)

De 2 ani incoace,m-am lasat de sporturi dastea (fac si volei,da’ ala e inofensiv,inafara de genunchi vineti si coate julite,nimic grav) si m-am apucat de chestii mai “soft”:halbere,tigari si cafele. Fotbal nu mai joc decat la liceu si doar in pauze. Si am constatat ca (virgula),cafeaua si tigarea de dimineata,e mai putin dureroasa :d (stiu,si mai nesanatoasa)

P.S.: Mi-am descoperit inca o pasiune nedureroasa: Pokerul. Joc in prostie pe pokerstars.com

Ne raceste o gripa…

S-a confirmat Avem caz de A-H1N1 la mine in liceu (Traian Vuia). Cine stie cum contactez si eu virusu’ si o sa fiu primu’ blogar cu gripa porcina >:). Imi imaginez cum o sa imi creasca traficul (cazut de mult la datorie…) si o sa cresc in ZeList (stiu,sunt un visator)

P.S.: Pentru cei care asteptau,o sa continui cu partea a 3-a din “Amintiri de mic copchil” cu un post care va aparea zilele astea

P.S.2 : In mod total uimitor,intr-un acces de furie si frustrare,mi-am facut haifaiv deci daca vreti sa vedeti omul din spatele tastaturii,dati click AICI

Hotul din mine

Intr-un comentariu primit de curand,am fost acuzat ca pe blogul meu apar mai multe posturi scrise de altii decat de mine,si ca “uneori nu precizez sursa”. Iata comentariul:

” Blogul tau se reduce numai la a copia ce scriu altii si uneori fara a da sursa ?
Atunci tu ar trebui sa..”get a life”! “

Aaa stimata Bulina Neserioasa,(dupa cum te-ai numit),sincer sa iti spun,eu chiar nu dau 50 de bani pe comentariul tau. Cu blogul asta nu vreau sa particip la RoBlogFest sau sa castig bani de pe urma lui,ci pur si simplu l-am facut din plictiseala,si apoi am continuat sa mai postez cate ceva datorita unor colegi/prieteni care mi-au zis ca le place blogul meu si ce scrie in el.
Internetul este liber,si daca nu iti convine blogul asta,ai sus in dreapta o iconita “X” pe fond rosu.

Cred totusi ca am specificat mai mereu sursa posturilor luate de pe alte bloguri. Daca am schimbat numele personajelor de acolo,sau putin povestirea,a fost pentru amuzamentul meu personal (PRECIZAND TOTUSI SURSA). Daca vreun articol de pe blogul tau a aparut aici,fara a fii precizata sursa,atunci stimata Bulina Neserioasa te rog sa imi raportezi acest lucru si voi remedia imediat problema. Daca nu ai altceva interesant de facut te rog sa nu mai revii pe blogul asta “furat” din alte parti.

In speranta ca m-am facut inteles,multumesc anticipat.

P.S : Tocmai cand credeam ca am lamurit-o,apare un anume Andrei care imi spune ca nu am precizat sursa de la articolul “Scrisoarea lui Mos Craciun catre Cristi Borcea”. Esti chior baiete,in articolu ala apare chiar de 2 ori sursa (WWW.DAILYCOTCODAC.RO).

Banc lung dar bun

Ion se intoarce acasa noaptea tarziu dintr-un bar. Evident, putea ca naiba a bautura (ca de obicei de fapt) dar s-a bagat incet in pat langa nevasta-sa care dormea deja. A sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit. Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba:
– Cine dracu’ esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu?
– Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru.
– Adica .. sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie … trebuie sa ma trimiti inapoi!
– Ok .. poti sa te reincarnezi dar .. nu te putem trimite inapoi decat ca un caine sau o gaina.
Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina.

Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant.
– Nu e chiar asa de rau, s-a gandit Ion, pana cand a simtit o chestie ciudata crescand in el.
Cocosul s-a dus la el si i-a zis:
– Deci .. tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici?
– Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am asa o senzatie ciudata, de parca o sa explodez
– Ovulezi, nu-mi spune ca n-ai mai facut niciodata un ou?
– Niciodata!
– Eh .. relaxeaza-te si lasa sa se intample. Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa.

Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara. Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata! Cuprins de fericire, a continuat … si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa:

- IOANE!!! Trezeste-te dracu’ betiv nenorocit! TE CACI IN PAT!

from VisUrat